„Furnizare Energie” SRL, alături de artiştii Filarmonicii Naţinale

“Furnizare Energie” SRL îndeamnă companiile locale să vină cu donaţii pentru susţinerea Filarmonicii Naţionale “Serghei Lunchevici”. În acest scop, întreprinderea anunţă că donează 50 000 de lei, îndemnând oamenii de afaceri să-i urmeze exemplul.

„Considerăm că în aceste clipe, este de datoria noastră, dacă vreți şi morală, să susţinem personalitățile marcante ale culturii noastre și să contribuim în măsura posibilităților la reconstrucția acestui templu cultural al țării.  Clădirea Filarmonicii Naţionale este un monument cu valoarea istorică, unde au prins aripi cei mai valoroşi muzicieni ai ţării.  Cultura trebuie să ne consolideze pentru a depăşi consecinţele acestei nenorociri”, susţine Mihail Şeremet, directorul general al companiei „Furnizare Energie” SRL.

25 septembrie 2020